Foarte pe scurt, privitor la Apocalipsa, în timp ce majoritatea confesiunilor creștine, după două milenii de Creștinism, n-au NIMIC concret (fiind practic ignorante la adresa Apocalipsei = Descoperirii lui Iisus Hristos!) sau sunt pe piste elementar eronate sau încadrează foarte superficial descoperirile altora drept aberații, speculații etc. sau sunt înșelate să stea comode crezând în răpirea prealabilă a lor la Cer, sau în timp ce așteaptă ca 2 (doi) oameni persoane fizice malefice din viitor (Antihristul + Proorocul mincinos) să le introducă CIP-ul din vârful unui Guvern Unic Mondial, Papalitatea sprijinită de America, adevăratele Fiare apocaliptice pe care nu le identifică, pe fondul unei supercrize planetare integrate complexe (ce nu pare a fi foarte departe!), le va implementa Legea Duminicală – adevăratul Semn al Fiarei (împotriva Sabatului adevărat al Creatorului = Sâmbăta), pe care nu-l cunosc, riscând să-l primească din mers, pe fondul înșelătoriei cronice secular-milenare tradiționale și apostaziei aproape generalizate, înspre pierderea în veșnicie a multora, într-un viitor ce nu pare a fi foarte îndepărtat.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Biblia Ortodoxă/2013, Cap. 13, 1. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă., 2. Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gură de leu. Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare., 3. Şi unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după fiară., 4. Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?, 11. Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur, 12. Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată., 14. Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă., 15. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei., 16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.,17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei., 18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase., Cap. 14, 6. Şi am văzut apoi alt înger, care zbura prin mijlocul cerului, având să binevestească Evanghelia veşnică celor ce locuiesc pe pământ şi la tot neamul şi seminţia şi limba şi poporul, 7. Zicând cu glas puternic: Temeţi‑vă de Dumnezeu şi daţi Lui slavă, că a venit ceasul judecăţii Lui, şi vă închinaţi Celui ce a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor., 8. Şi un al doilea înger a venit, zicând: A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul furiei desfrânării sale., 9. Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,, 10. Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului., Cap. 18, 4. Şi am auzit un alt glas din cer, zicând: Ieşiţi din ea, poporul Meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei;, 10. Stând departe de frica chipurilor ei, şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într-un ceas a venit judecata ta!, 20. Veseleşte-te de ea, cerule şi voi sfinţilor, şi voi apostolilor, şi voi proorocilor, pentru că Dumnezeu a pronunţat judecata voastră asupra ei. Cap. 20, 4. Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani.).
Cunoaşterea (identificarea) anticipată a celor 5 Elemente majore, prezentate mai sus (Balaurului, Celor Două Fiare apocaliptice, a Semnului Fiarei, Babilonului Creştin), respectiv deslușirea concretă și pragmatică a profețiilor biblice referitoare la viitorul rămas, este de importanță sufletească vitală.
Balaurul este Satana!
Fiara Dintâi este reprezentată de Papalitate!
666 nu reprezintă Semnul Fiarei în sine, ci este doar cel mai puternic indiciu biblic (dintre cele cel puţin 15 existente în Scriptură!), care identifică, fără echivoc, Papalitatea (Șefia celei mai mari și mai puternice Biserici ale Planetei) ca fiind principala Fiara apocaliptică!
Citat: „Literele înscrise pe mitra papei sunt acestea, Vicarius Filii Dei, care în latină înseamnă ‘Vicarul Fiului lui Dumnezeu.‘ … Deci având la îndemână acest nume oficial al papei, putem trece să aplicăm testul Scripturii. De unde scoatem numărul numelui său? Din valoarea numerică a numeralelor romane a titlului Vicarius Filii Dei, ajungem la numărul 666. Urmăriţi mai jos cum fiecărei litere i se dă o valoare numerică:
V | – | 5 |
| F | – | 0 |
| D | – | 500 |
I | – | 1 |
| I | – | 1 |
| E | – | 0 |
C | – | 100 |
| L | – | 50 |
| I | – | 1 |
A | – | 0 |
| I | – | 1 |
|
|
|
|
R | – | 0 |
| I | – | 1 |
|
|
|
|
I | – | 1 |
|
|
|
|
|
|
|
|
U OR V | – | 5 |
|
|
|
|
|
|
|
|
S | – | 0 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| 112 | + |
|
| 53 | + |
|
| 501 |
|
|
|
|
| = | 666 |
|
|
|
|
(https://www.amazingfacts.org, articolul intitulat „Cine este Anticristul?”).
Papalitatea, pe lângă că a scamotat Legea Divină (a se vedea “Cele Zece Porunci” catolice!), este practicantă a numeroase ritualuri păgâne și învățătoarea a multiple doctrine false etc., toate acestea conducând la încălcarea Cuvântului lui Dumnezeu, respectiv la promovarea și justificarea săvârșirii păcatului. Că să nu mai vorbim de lumea subterană ocultă a Vaticanului, de bogățiile enorme, de diversele manevre perfide sau închinăciunile dedicate direct Satanei, ce s‑ar practica în ascuns acolo. Vă rog să‑i studiați istoria dintotdeauna și vă veți convinge, Papalitatea fiind singura structură de putere, din toată Istoria Omenirii (structura apărută în acești 2.000 de ani de Creștinism, deci existentă și nu din viitor!), care îndeplinește la literă și cu vârf și îndesat toate caracteristicile profetice biblice aferente Fiarei dintâi.
Crima organizată, teroarea, tortura, INCHIZIȚIA medievală (prin care, sute de ani, s-au măcelarit în Europa zeci de milioane de creștini care nu s-au supus smintelilor doctrinare impuse cu forța!), războiul lipsit de orice scrupul, lupta pentru dominație și stăpânire universală pe orice căi, minciuna, corupția, mita, lăcomia, mândria, trufia, destrăbălarea, desfrâul, patima, luxul, opulența, orgia, perversiunea, ocultismul, deținerea și apartenența la diverse organizații și ordine secrete etc., etc., etc. îi caracterizează istoria secular‑milenară.
Cea de-a doua Fiară, ce vine în sprijinul Fiarei Dintâi,
este reprezentată de Statele Unite ale Americii!
Puteți căuta și studia oricât și chiar vă rog să nu rămâneți amorțiți în necunoaștere și ignoranță, sub robia multor doctrine eronate moștenite. Nu veți descoperi nicio altă variantă sustenabilă, prin comparație riguroasă cu Sfânta Scriptură (1) și Istoria Lumii (2), care să îndeplinească întocmai toate caracteristicile profetice și totodată să nu prezinte altele contrarii Bibliei, decât Papalitatea și America. Nici măcar una! Iar lucrurile trebuie cunoscute, întrucât, fiind în necunoștință sau „dormind” pe noi, riscăm enorm!
Mulţi şi mari teologi ai Omenirii au identificat demult Papalitatea ca fiind Fiara cea Dintâi profeţită de Biblie (valdenzii, husiţii, Wycliffe, Martin Luther, Calvin, Zwingli, Melanchton, teologul baptist John Gill, martirii – Cranmer, Tyndale, Latimer, Ridley, etc.), și mai cu seamă se confirmă astăzi, când toată Istoria ultimilor 1.500 de ani, o dovedește fără echivoc!
Citate:
Thomas Cranmer (1489-1556): „Roma este sediul lui Antihrist iar Papa este Antihrist în persoană. Pot demonstra lucrul acesta prin multe alte pasaje din Scripturi, din autori mai vechi și prin argumente solide.” – Works by Cranmer, Vol. 1, pp. 6-7
Martin Luther (1483-1546): „Această învățătură (a supremației Papei) arată clar că Papa este chiar Antihristul, care s-a ridicat deasupra lui Hristos și împotriva Lui, pentru că nu permite creștinilor să fie mântuiți fără puterea sa, care, fără îndoială, nu înseamnă nimic și nici nu este rânduită sau poruncită de Dumnezeu.” – Smalcald Articles, II
„Cine este omul fărădelegii și fiul pierzării dacă nu cel care prin învățătura și rânduielile sale face ca păcatul să se înmulțescă și sufletele să fie pierdute; cu toate acestea el stă în biserică de parcă ar fi Dumnezeu? Toate aceste lucruri au loc de multă vreme prin tirania papală.” – Martin Luther, First Principles, pp. 196-197
Jean Calvin (1509-1564): „Deși se poate admite că Roma a fost cândva mama tuturor bisericilor, din momentul în care a început să fie scaunul de domnie a lui Antihrist a încetat să fie ce a fost înainte. Unele persoane cred că suntem prea severi atunci când îl numim pe Pontiful Roman Antihrist. Dar cei care cred astfel nu realizează că aduc aceiași acuzație de încumetare împotriva lui Pavel însuși, pentru că noi îl copiem pe el și limbajul lui… Vă voi arăta că (ceea ce spune Pavel în 2 Tes. 2) nu se poate interpreta altfel decât aplicându-le Papalității.”- Jean Calvin, Institutes of the Christian Religion, Vol. 3, p. 149
John Knox (1514-1572): „Da, o spun deslușit, ca să nu ne supunem lui Satana însuși, crezând că ne supunem lui Iisus Hristos, pentru că în ce privește biserica voastră Romană, la cât e de coruptă ea acum, și autoritatea ei, în care vă puneți nădejdea, eu nu mai am nicio îndoială că este sinagoga lui Satana, în capul ei, care se numește Papă, este omul păcatului despre care vorbește apostolul.” – John Knox, The History of the Reformațion in Scotland, p. 65
Citat: “Un dicționar englez din 1589 dă următoarea definiție cuvântului: „Papă, marele episcop al bisericii răului, vicarul-șef al Satanei pe pământ”.” – P.G. Maxwell-Stuart, Cronica Papilor, pag. 8
John Wesley (1703 – 1791): „1. O fiară care se ridică – se ridică de 2 ori: prima dată din mare și apoi din abis. Se ridică din mare înainte de cele 7 potire. “Curva cea mare” urmează după ele. O cititorule, acesta este un subiect de care suntem profund interesați și care trebuie tratat nu ca o curiozitate ci ca o solemnă avertizare din partea lui Dumnezeu. Pericolul se apropie. Fii pregătit împotriva constrângerii și a erorii, chiar cu întreaga armură a lui Dumnezeu. 2. Ridicându-se din mare – aceasta este Euroapa deoarece Biblia spune că apele pe care le vezi sunt oameni, mulțimi de oameni, națiuni și împărății. Această fiară este Papalitatea Romană. Așa cum s-a ajuns la această înțelegere acum 600 de ani și care stă și azi în picioare și va sta mult timp. Acestei și niciunei alte puteri de pe Pământ, întreg textul și fiecare parte din fiecare punct se aplică ei, lucru pe care îl vom vedea ca și o dovadă în următoarea propoziție: …”
În continuare, în notițele lui, John Wesley enumeră toate punctele textelor biblice profetice prin comparație cu caracteristicile Papalității care le îndeplinește la literă pe fiecare dintre acestea.
„În multe privințe Papa pretinde diverse titluri. El este, în mod clar, omul păcatului, deoarece înmulțește toate felurile de păcate, peste măsură. Este prezentat și ca fiu al pierzării, pentru că a omorât mulțimi de oameni, atât oponenți ai săi, cât și enoriași, a distrus nenumărate suflete și el însuși va pieri pentru veșnicie. El se opune împăratului, care i-a fost suveran, și se înalță mai presus de Dumnezeu, dând ordine îngerilor și punând pe regi așternutul picioarelor sale, pe când Scriptura îi numește dumnezei; pretinde puterea și onoarea cea mai înaltă și a acceptat nu doar o dată să fie numit Dumnezeu sau Vicarul lui Dumnezeu. Nimic mai puțin decât aceasta este inclus și în titulatura sa obișnuită: „Domnul Prea Sfânt” sau „Prea Sfântul Părinte”. Stă înscăunat în Templul lui Dumnezeu, menționat în Apocalipsa 11:1, declarând despre sine că este Dumnezeu și pretinzând prerogative care aparțin doar lui Dumnezeu.” – John Wesley, Explanatory Notes Upon the New Testament, p. 216
Babilonul Creştin reprezintă confuzia din lumea creștină, respectiv dogmele, învățăturile, doctrinele, ritualurile, rânduielile, practicile etc. bisericești false ce abundă astăzi la majoritatea confesiunilor, învățături false implementate deja, în dezacord cu Cuvântul lui Dumnezeu, a căror urmare promovează și determină săvârșirea păcatului, înspre folosul Satanei.
„Şi ea (Fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” – Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 13, 16.17.18
“Semnul Fiarei” va fi „Ziua întâi falsă de odihnă”, impusă Omenirii în acele vremuri din urmă, de către Papalitate, prin LEGEA DUMINICALĂ!
De remarcat din Biblie, este faptul că „Ziua a şaptea” a săptămânii ‑ „Ziua odihnei”, are o triplă natură: este primul „Aşezământ” al Domnului Dumnezeu încă de la Creaţie (când nu existau încă popoare), reprezintă „Porunca a 4 a” în cadrul Celor Zece Porunci, şi a fost instituită şi ca „Sărbătoare”, chiar prima între „sărbători”:
(Exemplu: Facerea, Biblia Ortodoxă, Cap. 2, 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut‑o; iar în ziua a şaptea S‑a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le‑a făcut., 3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit‑o, pentru că într‑însa S‑a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le‑a făcut şi le‑a pus în rânduială, Leviticul ‑ cartea a treia a lui Moise, Cap. 23, 2. „Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune care sunt sărbătorile Domnului, în care se vor face adunările sfinte. Sărbătorile Mele sunt acestea: , 3. Şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea este ziua odihnei, adunare sfântă a Domnului: nici o muncă să nu faceţi; aceasta este odihna Domnului în toate locuinţele voastre.,).
Cele Zece Porunci (ce alcătuiesc LEGEA LUI DUMNEZEU) comunicate Omenirii în scris, în Peninsula Sinai, la ieşirea evreilor din Egipt, cu cca 3.500 de ani în urmă (cu cca 1.500 de ani înainte de Hristos), sunt (Ieşirea ‑ a doua carte a lui Moise, Capitolul 20):
- Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te‑a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!
- Să nu‑ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
- Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui.
- Adu‑ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi‑ţi fă în acelea toate treburile tale, Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine, Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într‑însele, iar în ziua a şaptea S‑a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit‑o.
- Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să‑ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi‑l va da ţie.
- Să nu ucizi!
- Să nu fii desfrânat!
- Să nu furi!
- Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
- Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!”
(Biblia Ortodoxă, Exemplu: Ieşirea ‑ a doua carte a lui Moise, Cap. 31, 18. După ce a încetat Dumnezeu de a grăi cu Moise, pe Muntele Sinai, i‑a dat cele două table ale legii, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu., Deuteronomul ‑ A cincea carte a lui Moise, Cap. 4, 13. Atunci v‑a descoperit El legământul Său, cele zece porunci, pe care v‑a poruncit să le împliniţi, şi le‑a scris pe două lespezi de piatră.).
Astfel, Porunca a 4 a din cadrul Celor Zece Porunci (Decalogului = Legii Divine = Legii Morale) ale lui Dumnezeu, poruncește ținerea zilei a șaptea ca zi de odihnă săptămânală (sâmbetei), și nu a zilei întâi a săptămânii, chiar dacă Hristos a înviat într-o zi de duminică!
Conform Bibliei și Calendarului, ziua a şaptea a săptămânii este Sâmbăta, iar ziua întâi este Duminica!
Mântuitorul nu ne învaţă, în întregul Nou Testament, să‑L cinstim după ziua învierii Lui (şi, mai ales, săptămânal)! Nu o spune nici înainte de răstignire, nici după, în perioada celor 40 de zile, de la înviere până la înălţarea Sa la Cer! Iar dacă totuşi ar trebui să‑L cinstim pe Mântuitor după ziua învierii Lui, aceasta este doar o altă mare sărbătoare, una uriaşă dacă vreţi! Ar însemna că Lumea Creştină, de la învierea Acestuia încoace, are o MARE sărbătoare în plus! MARE sărbătoare (Învierea Domnului), ce se serbează o dată pe an, la Paşte. O dată pe an! Şi nu o dată în fiecare săptămână! Deci, unde‑i legătura cu ziua de odihnă, cea de‑a şaptea? De ce‑ar fi desfiinţat această sărbătoare în plus, anuală, ce ar fi luat naştere acum cca 2000 de ani, vechiul așezământ al Domnului Dumnezeu, săptămânal, instituit încă de la Creaţie şi reconfirmat repetat în Scriptură? Mai ales că Domnul Iisus nu S‑a odihnit în această zi întâi a săptămânii, zi în care într‑adevăr a înviat. Unde‑i logica ca această nouă sărbătoare să desfiinţeze şi totodată să înlocuiască ziua de odihnă a şaptea – vechiul aşezământ? Mai degrabă, ar fi valabile amândouă concomitent! Vechea Zi de odihnă săptămânală (sâmbăta) a rămas, iar noua sărbătoare anuală (Învierea Domnului suprapusă peste Paşte) s‑ar fi adăugat instituţiilor deja existente!
Mult ajută în înțelegere, dacă studiați istoria secular‑milenară a înfiripării duminicii ca nouă zi de odihnă. Astăzi este ușor, întrucât beneficiem de toate mijloacele (cărți, documentare, articole etc.). Dacă o veți face, îi veți descoperi rădăcinile păgâne, și respectiv, înșelătoria din jurul acesteia, căreia i‑au căzut pradă nenumărați credincioși, inclusiv o bună parte a credincioșilor din secolele primare ale Creștinismului. Dar nu toți, întrucât Sabatul adevărat al Zilei a Şaptea nu a murit nicicând în acești 2.000 de ani de Creştinism, chiar dacă, este adevărat, a fost permanent şi crunt prigonit de către diavol. Dacă ne uitam în Istorie, vom constata că dintotdeauna, falşii creştini dintre „duminicari”, i‑au prigonit, i‑au schingiuit, i‑au torturat şi i‑au ars de vii pe rug pe „sâmbetişti” şi nu invers. Aşa a fost şi așa va fi, se pare, până la sfârşitul lumii acesteia, când „sâmbetiştii” vor fi prigoniți din nou, la scară globală de data aceasta, dar pentru ultima oară. Biblia aşa indică!
Însăși Biblia ortodoxă „monument” a Poporului Român, (Biblia lui Șerban Cantacuzino, de la București, din anul 1688), identifică clar ziua de odihnă ca fiind “sîmbăta Domnului Dumnezăului tău”:
(Exemplu: Biblia (ortodoxă) de la 1688, Ieşirea – a doua carte a lui Moise, Cap. 20, 8. Porunca a 4 a: Adu-ţ aminte de ziua sîmbetei, să o sfinţeşti pre ea. 9. Şase zile să lucrezi şi vei face toate lucrurile tale, 10. Iară a şaptea zi, sîmbăta Domnului Dumnezăului tău, să nu faci într-însa tot lucrul, tu, şi feciorul tău, şi fata ta, sluga ta, şi slujnica ta, boul tău, şi înjugătoriul tău, şi tot dobitocul tău, şi cel nimearnic ce lăcuiaşte cu tine. 11. Pentru că în şase zile au făcut Dumnezău ceriul şi pămîntul şi marea, şi toate cîte sînt în eale, şi odihni în ziua a şaptea. Pentru aceaea blagoslovi Dumnezău ziua a şaptea şi o sfinţi pre dînsa.).
Termenii folosiţi în Apocalipsa, Cap. 13, sunt simbolici (Apocalipsa în sine, fiind scrisă, în termeni simbolici!), Fruntea reprezentând ceea ce crede omul, credinţa lui, iar mâna dreaptă acţiunile, faptele lui gândite, conştiente, raportate la credinţa sa – semnificaţie descoperită nouă de Biblie în Cărțile Deuteronomul, Ieşirea, Isaia, Iezechiel etc.
(Exemplu: Isaia, Cap. 59, 6. Din pânza lor veşminte nu se pot face şi cu lucrul făcut de mâna lor nu se acoperă, căci lucrul lor este lucru rău; în mâninile lor sunt numai fapte silnice., Iezechiel,Cap. 3, 7. Casa lui Israel însă nu va vrea să te asculte, pentru că nu vrea să Mă asculte pe Mine, că toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită.).
| Versete referitoare la Semnul Domnului Dumnezeu | Versete referitoare la Semnul Fiarei (Papalității) |
|---|---|
|
Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 6, 5. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta., 6. Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău;, 8. Să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe o tăbliţă pe fruntea ta. |
|
|
Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 11, 1. "Să iubeşti dar pe Domnul Dumnezeul tău şi să păzeşti în toate zilele cele ce ţi-a poruncit El să păzeşti: hotărârile Lui, legile Lui şi poruncile Lui., 18. Puneţi dar aceste cuvinte ale mele în inima voastră şi în sufletul vostru; legaţi-le ca semn la mâna voastră şi să le aveţi ca pe o tăbliţă pe fruntea voastră. |
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 13, 16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mânalor cea dreaptă sau pe frunte. 17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei., |
|
Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 13, 6. Şapte zile să mănânci azime, iar în ziua a şaptea este sărbătoarea Domnului:, 9. Să fie acestea ca un semn pe mâna ta şi aducere aminte înaintea ochilor tăi, pentru ca legea Domnului să fie în gura ta, căci cu mână tare te-a scos Domnul Dumnezeu din Egipt., 16. Să fie dar aceasta ca un semn la mâna ta şi ca o tăbliţă deasupra ochilor tăi, căci cu mână tare ne-a scos Domnul din Egipt!" |
|
| SEMNUL lui DUMNEZEU | SEMNUL FIAREI (PAPALITĂȚII), autodeclarat: |
|---|---|
|
„Nu Creatorul universului în Geneza 2,1-3, ci Biserica Catolică poate pretinde cinstea de a oferi omului o pauză la fiecare şapte zile.” (Storia della Domenica. 1969, pag. 366-367) |
|
|
“Biblia spune, adu-ti aminte de ziua Sabatului ca s-o sfintesti. Biserica Catolica spune ‘Nu !’. Prin puterea mea divina abolesc ziua de Sabat si poruncesc sa sfintesti prima zi a saptamanii. Si iata, intreaga lume civilizata se pleaca in supunere in fata poruncii sfintei Biserici Catolice.” Father Enright, American Sentinel, June 1893 |
|
|
„Duminica este SEMNUL autorităţii noastre … Biserica este deasupra Bibliei, iar acest transfer al păzirii Sabatului este o dovadă a acestui fapt.” Catholic Record, 1 sept. 1923 (subl.aut.) |
|
|
“De asemenea le-am dat şi zilele Mele de odihnă, ca să fie SEMN între Mine şi ei, ca să cunoască ei că Eu sunt Domnul, Sfinţitorul lor.” (Iezechiel, Cap. 20, 12.) “Cinstiţi zilele Mele de odihnă, ca să fie SEMN între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Iezechiel, Cap. 20, 20.) |
„Desigur că Biserica Catolică pretinde că schimbarea a făcut-o ea. Iar schimbarea reprezintă un SEMN al puterii ei eclesiastice şi al autorităţii în probleme religioase." Gibbons Cardinal, Letter, Oct. 28, 1895 from C.F. Thomas (subl.aut.) |
Iar „păcatul” (fărădelegea, nelegiuirea, nedreptatea), cel atât de mult urât Domnului dar foarte iubit Satanei, se poate comite numai prin călcarea Legii lui Dumnezeu, respectiv prin neţinerea oricăreia dintre Poruncile lui Dumnezeu!
(Exemplu: Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 3,4. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea., Cap. 5,17. Orice nedreptate este păcat, ….; 1 Ioan, 3:4. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi călcarea legii, căci păcatul este călcarea legii.; 5:17. Orice nelegiuire este păcat… ‑ Biblia Ortodoxă, Bucureşti 1968).
Așadar,
Ai poruncă existentă a Domnului Dumnezeu (nu a omului!) încălcată, ai păcat!
N‑ai poruncă existentă a Domnului Dumnezeu (nu a omului!) încălcată, n‑ai păcat!
Astfel, cum nicăieri în Biblie, respectiv în tot Noul Testament, Domnul Iisus Hristos nici nu desființează sâmbăta și nici nu înființează duminica ca nouă zi de odihnă, neținerea sâmbetei (Poruncii a 4-a din Lege) înseamnă nimic altceva decât păcat (fărădelege) și totodată sfidarea autorității Creatorului, iar ținerea duminicii înseamnă supunerea (“închinarea”) în fața unei porunci omenești inventate în apostazie, în timp ce neținerea acesteia nu poate fi însoțită de nicio pedeapsă divină aferentă.
(Exemplu: Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, Cap. 2, 10. Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într‑o singură poruncă, s‑a făcut vinovat faţă de toate poruncile., 11. Căci Cel ce a zis: „Să nu săvârşeşti adulter”, a zis şi: „Să nu ucizi”. Şi dacă nu săvârşeşti adulter, dar ucizi, te‑ai făcut călcător de lege.).
Iar „…Cel ce a zis: „Să nu săvârşeşti adulter”, a zis şi: „…să nu se lucreze în ziua a şaptea”!
Şi dacă nu săvârşeşti adulter, dar calci sâmbăta, te‑ai făcut călcător de lege.
Deci, Satana luptă pentru înşelarea omului, împingându‑l la neascultare de poruncă divină (cel puţin una, dacă nu cât mai multe posibil cu putinţă!), adică la comiterea păcatului, asemeni lui!
Întrucât duminica n-a fost poruncită niciodată de către Domnul Dumnezeu, ci duminica – sărbătoarea păgână săptămânală a Zilei Soarelui (Dies Solis sau ziua de sărbătoare a sângerosului zeu păgân oriental Mithra) (sun – day – în engleza de astăzi) ce se ținea în ziua întâi în acea perioadă în Imperiul Roman păgân, a început să se înfiripeze în secolele II – III – IV d.Hr., pe fondul conjuncturii istorico‑politice și pentru interese lumești, infectând candidul Creștinism, nereprezentând altceva decât rezultatul urii Satanei pentru Dumnezeu și rezultatul slăbiciunilor proprii combinate cu ura falșilor creștini, pentru evreii rămași iudaici (mozaici, necreștini – cei ce nu l-au primit pe Iisus ca fiind Hristos – Mesia), considerați vinovați pentru omorârea Mântuitorului lor.
Un mare rol în această nouă direcție greșită, l-au avut restricțiile împăratului roman păgân Hadrian (117-138 d.Hr.), impuse împotriva culturii evreiești și în special împotriva Sabatului, dar mai ales interesele politice ale împăratului Constantin cel Mare (306-337 d.Hr.), suprapuse cu compromisurile bisericilor din secolele primare ale Creștinismului și în continuare.
Citate:
“Războiele iudaice din anii 66‑70 d. Hr. şi a doua revoltă iudaică din 132‑135 d. Hr. au produs un val extraordinar de antisemitism la Roma, iar în 135 d. Hr., împăratul Hadrian a sos in afara legii închinarea iudaică şi păzirea Sabatului. Aceasta a produs o criză pentru creştini care s‑au simţit forţaţi să se distanţeze de religia iudaică. Precedentul creat de schimbarea calendarului i‑a facut pe creştini să urmeze exemplul şi să mute ziua de închinare din ziua a şaptea în prima zi a săptămânii, extinzând astfel sărbătoarea duminicală a Paştelui la o celebrare săptămânală a Paştelui. …
Aceasta a fost prima lege anti‑Sabat cu care a trebuit să se confrunte biserica. La vremea aceea, în general credincioşii încă păzeau ziua a şaptea potrivit cu una din Cele Zece Porunci. În loc de a rezista testului, Papa – susţinut poate de o majoritate din congregaţiile romane, a făcut un pas radical: a schimbat ziua de închinare în duminică şi a facut din Paşte o sărbătoare săptămânală.” – E. De Kock, Christ and Antihrist in Prophecy and History. Diadone Enterprises, Edinburg, Texax, p. 169-170.
“La încheierea războiului în care au pierit mulţi romani, împăratul Hadrian, furios, a emis un decret pentru scoaterea în afara legii a închinării iudaice, în special a păzirii Sabatului.” ‑ George E. Vandeman, It is written Classics: Amazing Prophecies (Boise, ID: Pacific Press, 1991), 100
„…în anul 132 în timpul împăratului Adrian… se interzice… păzirea sabatului (Sâmbetei, n.n.) şi studierea Bibliei sub ameninţarea pedepsei cu moartea pentru cei ce ar încălca aceste porunci (adevăraţii urmaşi ai lui Hristos nu au renunţat la ziua Domnului Dumnezeu acceptând confiscarea averilor şi persecuţii de tot felul şi alungarea din biserica celor mulţi, n.n.)” – Orientalia mirabila de Constantin Daniel, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 54.
„…împăratul Adrian opri serbarea Sâmbetei… (anul 132)… (Pentru a impune ziua Soarelui, trebuia interzisă ziua Domnului Dumnezeu, n.n.)” – Istoria bisericească universală până la 1054, cu noţiuni de patrologie, de I. Mihălcescu, Bucureşti, 1911, pag. 52.
“Decizia fatidică de a păzi cu regularitate duminica a fost luată pe vremea când Telesphorus (125‑136) conducea biserica din Roma. Acesta a murit la un an după edictul lui Hadrian. Succesorul lui a fost Hyginus (136‑140). Noua zi de închinare a fost consolidată pe timpul lui Pius I (140‑155).” – Names and dates from Paul Johnson, “Bishop of Rome” The Papacy (New York: Barnes and Noble, 1997), 210
Ulterior, împăratul Constantin al Imperiului Roman (care alături de coîmpăratul Licinius, a emis în anul 313 „Edictul de la Milano” care prevedea oprirea persecuţiilor creştinilor şi tolerarea acestei noi religii), în anul 321, a decretat duminica – „venerabila zi a soarelui”, ca zi de odihnă pentru unele categorii sociale. Aveţi mai jos decretul acestuia:
„Toţi judecătorii, orăşenii şi muncitorii trebuie să se odihnească în venerabila zi a soarelui. Locuitorii satelor, însă, pot să se ocupe liber de cultivarea câmpului pentru că deseori se întâmplă ca nici o altă zi nu este mai potrivită pentru semănarea grâului în brazde, sau pentru plantarea viilor în şanţuri. În felul acesta câştigul dat de Providenţa cerească nu trebuie să se piardă din cauza aceasta.”
Citate: ““Libertate neîngrădită și nelimitată” în exercitarea religiei este ceea ce garantează împărații Constantin și Licinius tuturor creștinilor. Pe lângă înapoierea clădirilor și a proprietăților confiscate Bisericii de-a lungul celor aproape trei secole de prigonire, cei doi împărați stipulează, de asemenea, introducerea duminicii ca zi liberă, în care toți oamenii, mai puțin agricultorii, se vor odihni.” – Edictul de toleranță de la Milano, Cronica Ilustrată a omenirii – Vol. 4, pag. 356-357
„Împăratul roman Hadrian (sec. II d.Hr.) a interzis creştinilor să sărbătorească ziua de sâmbătă, ziua de odihnă fiind cea imediat următoare, adică duminică – ziua Soarelui. În anul 321 împăratul roman Constantin cel Mare a legalizat această zi ca sărbătoarea Domnului (de fapt a domnului Soare, cum o numeau mithraiştii păgâni, n.n.).” – Sisteme calendaristice de George Stănilă, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980, pag. 110.
„Mai târziu însă Leon filosoful prin Nearaua 54 ordonă că şi plugarii să serbeze Duminica (iar Papa Virgiliu rosteşte anatema asupra creştinilor ce respectau în continuare Sâmbăta, ziua biblică de închinare sfinţită de Dumnezeu şi de Hristos Domnul Sabatului, n.n.) ” – „Pidalion” cu orânduire nouă şi tâlcuri de Arhim. Zosima Târâlă şi Iconom Stravofor Haralambie Popescu, Bucureşti, 1933, pag. 171.
Împărații Imperiului Roman Păgân, din primele secole de Creștinism, i‑au prigonit repetat, nu numai pe creștini, ci și pe revoltătorii evrei iudaici, interzicându‑le cultul (și în special, Sabatul), drept pedeapsă. Iar la anii 300 d.Hr., când din interes politic, datorită exploziei sale, Creștinismul a devenit religie tolerată, acesta, prin ordin laic, s‑a unit, amestecat și combinat cu Păgânismul orfic și închinarea solară de duminică, dând obârșie, încet, încet, noii zile false de odihnă. Satana, care contraface și lucrează prin asemănare, reușise să‑și nască propriul fals Sabat!
Căci duminica nu s‑a ținut ca nouă zi de odihnă săptămânală de către ucenicii și apostolii Domului Iisus Hristos sau de către Biserica Creștină contemporană lor, așa cum suntem astăzi dezinformați, pentru învierea Mântuitorului într‑o singură astfel de zi, ci duminica s‑a conturat mult mai târziu, încet, treptat și perfid, prin munca și înspre folosul iubitorului păcatului și Împotrivitorului (diavolului).
În sprijinul celor specificate, mai jos aveți, ca exemple, încă câteva Citate, chiar din surse teologice ortodoxe (o parte fiind preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006):
Citate:
„Duminică… termen care a înlocuit sărbătoarea săptămânală păgână Dies Solis (Ziua Soarelui).”143 – Surse: 143 Istoria Bisericii ortodoxe Române de Preot Prof. Dr. Mircea Păcurariu, ediţia a doua, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1991, pag. 74.
„…Ziua Soarelui până când s-a creat expresia Dies – Dominica” (Sinodul din Aquilea din 286 d.Hr., n.n.).”142 – Surse: 142 Dicţionar al Noului Testament A-Z, de Preot Dr. Ioan Mircea, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1984, pag. 421.
„Ziua în care creştinii săvârşeau cultul lor religios, la început era sâmbăta.” (Doar împăraţii Adrian şi Constantin cel Mare au deviat cultul creştin spre ziua domnului Soare, mithraistă, n.n.) 15 – Surse: 15 Istoria bisericească de Arhiereul Calist I. Botoşăneanu şi Protoprezbiterul Simion Popescu, cu aprobarea Sf. Sinod, Bucureşti, 1903, pag. 50.
„Zeul Mithra – scrie profesorul englez Denis Saurat, în 1934 – se sărbătorea la Romani sub numele de Jupiter şi i se zicea SOL INVICTUS, până în ziua când s‑a dat de Împăratul Constantin cel Mare Edictul din 313 d.Hr. Iar de atunci încoa, ziua săptămânală întâia, aceea a lui SOL INVICTUS (Soarelui Neînvins), fu numită ZIUA DOMNULUI IISUS, adică DUMINICA. ”‑ Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 151.
Domnul Iisus Hristos Însuşi, cu gura Lui, ne spune repetat și sub diverse forme, că Cele Zece Porunci nu se pot schimba și rămân permanent valabile (toate Zece, și nu doar nouă sau opt!):
Cele Zece Porunci, „scrise cu degetul lui Dumnezeu” pe „cele două table ale legii, table de piatră” („tablele Legii”) „se cuprind” în Cele Două Mari Porunci de Iubire (ce înglobează Legea!), atotcuprinzătoare, poruncite repetat şi în Vechiul Testament şi în Noul Testament, atât de către Domnul Dumnezeu Tatăl, cât şi de către Domnul Iisus:
Porunca a I a:
Porunca a II a:
Observaţi? Expresia folosită de Mântuitor este „se cuprind toată Legea”, şi NU „se abrogă Legea”, „se desfiinţează Legea”, „se înlocuieşte Legea”, „se schimbă Legea”, „se trunchiază Legea”, „se elimină Legea” etc., etc. Practic, termenul „se cuprind”, întăreşte, încă o dată în plus, caracterul neschimbabil al Legii Morale (Celor Zece Porunci)!
Iar că aceste versete fac referire la Legea Morală (Cele Zece Porunci), ne‑o confirmă repetat, tot Mântuitorul dar şi apostolii Săi.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 19, 18. El I‑a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb;, 19. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi., Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 13, 9. Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti… şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi., Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 5, 14. Căci toată Legea se cuprinde într‑un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi., Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, Cap. 2, 8. Dacă, într‑adevăr, împliniţi legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi;).
Încă o dată, în altă ordine de idei și mai concret. Matematic, nu există decât 3 (TREI) VARIANTE POSIBILE! Acestea sunt:
- Cele Zece Porunci s‑au desființat toate. Celor ce susțin acest lucru, le arătăm cel puțin versetele biblice mai sus specificate, ale Domnului Iisus, și se încurcă total;
- Cele Zece Porunci sunt valabile toate. Celor ce susțin acest lucru, dar totuși sunt adepții duminicii, le arătăm că sunt pe piste greșite cu noua zi de odihnă, contradictorii în sine, pentru că Porunca a Patra, cea nedesființată, poruncește păzirea zilei a șaptea și nu a celei întâi a săptămânii, așa cum procedează dânșii, și se încurcă total;
- Cele Zece Porunci s‑au desființat în parte prin înlocuirea Poruncii a Patra, respectiv a sâmbetei cu duminica, datorită învierii Mântuitorului într‑o zi de duminică, sau a altor argumente “mute” (le‑am zice, datorită lipsei desăvârșite a fundamentului lor biblic!), pe care le aduc adepții acestei poziții. Celor ce susțin acest lucru, adică grosului lumii creștine de astăzi, le arătăm cel puțin versetele biblice din gura Domnului Iisus Hristos, referitoare la imposibilitatea schimbării Decalogului (Legii Morale), și se încurcă total și aceștia (în această categorie intră și enoriașii sau bisericile creștine ce nu țin nicio zi specială de odihnă în săptămână).
Nu există o a patra posibilitate! Ci sunt doar TREI! Alegeți dumneavoastră care este varianta corectă! Nu trebuie să fii preot, savant sau filozof ca să realizezi simplu și logic, cu mintea ta, că Cele Zece Porunci nu s‑au desființat și sunt neschimbabile, iar pe cale de consecință, ziua adevărată de odihnă este sâmbăta și nu duminica!
Chiar și numai versetele biblice exemplificate până acum (mai ales cele din gura lui Hristos!), ar trebui să fie arhisuficiente oricărui credincios sincer, pentru a conștientiza deplin Adevărul în această privință. Fraților, vi se pare că aceste expresii foarte puternice, ce, aşa cum spunea cineva, „ne dau fiori şi ne pătrund până în măduva oaselor”, expresii referitoare la Lege (ce include Porunca a Patra!) rostite de Însuşi Mântuitorul lumii, abrogă, desfiinţează, trunchiază, schimbă, adaugă, scot, înlocuiescPorunca a Patra? NU, nici vorbă! Dimpotrivă!
La cruce, odată cu jertfirea Mielului lui Dumnezeu (Domnul Iisus), s‑au încheiat (avându‑şi menirea doar până atunci!) doar o parte dintre legiuirile primite de poporul ales, respectiv diferitele slujbe ceremoniale de jertfe de sânge de animale ce prefigurau jertfa Mântuitorului, precum şi o bună parte dintre diversele porunci şi rânduieli de viaţă evreieşti, dar nu şi Cele Zece Porunci, adică „părţile mai grele ale Legii”, care reprezintă însăşi esenţa Legii Iubirii lui Dumnezeu, adresată întregii Omeniri. Orice teolog cu un elementar bun simț, nu poate contesta acest lucru!
Dragilor, dacă Cele Zece Porunci ar fi fost desfiinţate la cruce acum cca 2.000 de ani, ar însemna că de atunci încoace, a fost voie – fără ca să greşeşti (fără ca să fie păcat și deci, fără ca să poți fi învinovățit!), să furi, să minţi, să înşeli, să comiţi adulter, să pofteşti ce are aproapele tău etc. Simplu și logic, desființarea Legii Morale ar permite implicit imoralitatea! N-ai Lege, nu poți avea nici fărădelege sau pedeapsa aferentă! Iar păcatul devine “la liber”, permis și nepedepsit. Și de n-am citi Biblia vreodată, chiar și conștiința proprie și un elementar discernământ ne spun că lucrurile nu pot sta așa! De exemplu, cine sănătos mintal, care a comis o crimă, ar dormi liniștit?
Și nici să arunci în zona legiuirilor ceremoniale încheiate doar Porunca a 4-a dintre Cele Zece Porunci, iar nu merge! Și de ce neapărat Porunca a 4-a și nu oricare alta sau mai multe? Nu numai că este fără susținere biblică, ci dimpotrivă, este anti-Cuvântul lui Hristos (Care ne spune că o cirtă, o iotă, un corn de literă din Lege nu va cădea!), dar n-ar fi nici logic și nici rațional! Păi, ori arunci în sfera desființărilor ceremoniale tot calupul Celor Zece Porunci, caz în care înseamnă (pe lângă că‑l contrazici pe Mântuitor și pe Apostolii Săi) că tu ai voie să comiți orice fărădelege și nemernicie dorești, ori păstrezi tot calupul! Ori e albă, ori e neagră, nu există zonă gri în această privinţă! Nu putem merge cu câte puţin din ambele!
De filozofii complexe buimăcitoare cu scop sucitor nu ducem lipsă, însă dacă vrem Adevărul trebuie să admitem că oricât s-ar strofoca bisericile adepte, duminica nu poate încăpea în Tabloul Celor Zece Porunci ale lui Dumnezeu!
Citate surse Protestante:
Dr. W. R. Dale (congregaţionalist) în The Ten Commandments, pp. 106, 107, declară: „Este destul de clar că oricât de rigid sau devotat am petrece duminica, nu păzim Sabatul. Sabatul s-a întemeiat pe o anume poruncă divină. Nu putem da o astfel de poruncă pentru păstrarea duminicii…. Nu există nici măcar un rând în Noul Testament care să sugereze că am avea vreo vină dacă am călca presupusa sfinţenie a duminicii.”
Poziţia luterană, aşa cum este descoperită în Augsburg Confession of Faith – Declaraţia de credinţă de la Augsburg, declară: „Păstrarea zilei Domnului (duminica) nu se întemeiază pe nicio poruncă de la Dumnezeu, ci pe autoritatea bisericii.”
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Episcopaliene Neander scrie în History of the Christian Religion and Church – Istoria Religiei şi Bisericii creştine, p. 186: „Sărbătoarea duminicii, asemenea tuturor celorlalte sărbători, a fost întotdeauna o poruncă omenească şi a fost departe de intenţia apostolilor ca să stabilească vreo poruncă divină în această privinţă, departe de ei şi de prima biserică apostolică de a transfera legile Sabatului la duminică.”
Departe de mine intenția de‑a contesta buna credință a multor credincioși sinceri sau a confesiunilor creștine diverse, dar oricine care este în afara și împotriva Cuvântului Bibliei, mai ales în vremurile moderne, riscă să se descopere, nu deținător de Duh Sfânt, ci încălcător al voii Tatălui din Ceruri (practicant de doctrină eronată), comițând faradelegea (păcatul), chiar și inconștient.
Aşadar, mulţi se autoînşeală visând la o religie superficială (dar care le satisface comoditatea!), fără de nici o Lege, bazată doar pe Har sau pe Credinţă, fără de nicio responsabilitate în raport cu Poruncile Iubirii! Aceştia riscă să rămână în categoria celor smintiţi ce săvârșesc fărădelege, prin neținerea uneia sau mai multora dintre Poruncile lui Dumnezeu, împotriva cărora vorbeşte însuşi Mântuitorul lumii!
Astfel, multe confesiuni, neabandonând falsurile, sunt nevoite să se zbată în contradicții în sine, în incoerențe, în neputință, absurd, ilogică, irațiune și confuzie și tocmai de aceea, vrând-nevrând, în timp ce filozofează pentru a-și justifica poziția și alegerile, aruncă în derizoriu și încalcă, prin chiar învățăturile, doctrinele şi practicile lor, cel puțin Porunca a 4-a sau o bună parte dintre Poruncile lui Dumnezeu, promovând și săvârșind „păcate doctrinare”, perfide, insesizabile! Lideri și enoriași! GRAV este puțin spus!
Dar astăzi, în epoca deșteptării, informației instantanee și a tuturor posibilităților de cunoaștere, cei interesați pot surprinde ei înșiși atât statornicia sâmbetei cât și neputințele duminicii. Oricine va aprofunda va constata că cele câteva versete izolate și anevoioase ale Apostolului Pavel (care oricum nu zic nimic despre duminică!), de care se agață fragil o parte dintre susținătorii duminicii (nu toți, pentru că mulți realizează lipsa legăturii!), nu se referă la Sabatul săptămânal al Creațiunii sau la Porunca a Patra, așa cum este indusă lumea în eroare, ci la zilele de post sau la sabatele („odihnele”) ceremoniale evreiești anuale. În realitate, Apostolul Pavel n-a venit în contradicția Mântuitorului (situație la care ar împinge teoria schimbării!), ci în explicitarea învățăturii Acestuia! Versetele în cauză sunt explicate pe larg, biblic, contextual și logic, în lucrările atașate.
În adevăr, ca şi Domnul Iisus Hristos dealtfel („după obiceiul Său”), însuşi Apostolul Pavel, după creștinarea sa târzie (la început, vreo 3,5 ani după Înviere, a fost prigonitorul creștinilor), ţinea sâmbăta ca zi specială de închinare, „rugăciune” şi odihnă („după obiceiul său”), la zeci de ani după înălțarea Mântuitorului!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 4, 16. Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească., Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 16, 13. Şi în ziua sâmbetei am ieşit în afara porţii, lângă râu, unde credeam că este loc de rugăciune şi, şezând, vorbeam femeilor care se adunaseră., Cap. 17, 2. Şi după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi,, Cap. 18, 4. Şi vorbea în sinagogă în fiecare sâmbătă şi aducea la credinţă iudei şi elini.).
Citat, sursă Ortodoxă:
„Perpetuarea sabatismului în creştinism – Iisus Hristos, evreu fiind, a venerat ziua Sâmbetei. Ucenicii Mântuitorului de asemenea se închinau numai Sâmbăta. Primii creştini convertiţi de apostoli, şi ei fiind iudei, şi ei se închinau lui Dumnezeu Sâmbăta. Însuşi neofitul apostol Pavel a respectat sabatul biblic. Chiar Sf. Anastasie al nostru este categoric în privinţa aceasta, căci zice: „Creştinii din Alexandria se adunau în ziua sabatului, nu ca şi cum ar fi fost devotaţi iudaismului, dar ca să adore pe Iisus, Domnul sabatului” – Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 231.
Scrierea cărţilor Noului Testament s‑a realizat, după mulţi istorici, la peste 20 de ani de la învierea și înălțarea Mântuitorului la Cer (evenimente întâmplate în jurul anului 30 d.Hr.), respectiv între anii cca 50 d.Hr. ‑ cca 95 d.Hr., perioadă în care „schimbarea” zilei de odihnă, dacă s-ar fi petrecut, ar fi devenit arhicunoscută şi arhidezbătută și implicit, surprinsă accentuat, concret și direct în Evanghelii și Epistolele Apostolilor, în contextul în care poporul evreu păstra sâmbăta cu mare râvnă, cel puțin ca Poruncă, de cca un mileniu și jumătate, încă din vremea marelui lor profet Moise, ce a trăit acum cca 3.500 de ani!
Așadar, duminica înlocuind sâmbăta la evreii deveniți creștini ar fi însemnat un CATACLISM de neimaginat pentru grosul evreilor rămași iudaici (mozaici), râvnitori ai Sâmbetei. Și‑atunci să fi văzut RĂZBOI IDEOLOGIC, nu glumă, cu apostolii și ucenicii presupus deveniți duminicari! Război care ar fi zdruncinat mai mult ca orice altceva Religia evreiască neschimbată de cca 1.500 de ani, război ce s‑ar fi dus în toate chipurile, pe toate fronturile și s‑ar fi întors pe toate fețele, război ce nu avea cum să nu apară categoric, apăsat, accentuat și disecat, pe numeroase pagini ale Noului Testament! Și nu numai ale Noului Testament, ci și pe paginile Istoriei perioadei apostolice și scrierilor bisericii primare. (You Tube: UCENICII ‑IiSUS si NEAMURILE au PAZIT SABATUL?‑ADEVARUL VITAL DESPRE SABAT). Am fi avut din gura apostolilor și ucenicilor lui Hristos, atât desființarea sâmbetei cât și înființarea duminicii. Categoric! Fără ocolișuri!
Însă, în tot Noul Testament, scris integral postum-înviere, nu veți găsi absolut NIMIC explicit că urmașii Lui ar fi păstrat duminica sau că Hristos ar fi devenit „Domn al duminicii” datorită învierii sau a oricărui alt eveniment (sau că El este Domn al ne‑Sabatului, al nimicului, al ceva desființat), ci dimpotrivă, în acesta, pe lângă alte dovezi și argumente biblice concrete și solide ale continuității solemnității zilei a șaptea (bună parte fiind surprinse în lucrările atașate), este scris negru pe alb, explicit și repetat, că Mântuitorul este tot Domn al Sâmbetei (Sabatului), Domnul Dumnezeu nedezbinându-Se în Sine!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 6, 5. Şi le zicea: Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei.).
Citat sursă Ortodoxă: „El, Hristos, a fost numit Domn al Sâmbetei pentru că El a susţinut Sâmbăta ca pe ceva al Său. Hristos n‑a desfiinţat Sâmbăta pe care El o ţinea.”52 – Surse: 52 Contra lui Marcion, Tertulian, cartea a IV‑a, cap. XII; preluat din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 291.
Astfel că, susținătorii schimbării zilei de odihnă, deși împinși în imposibil și vădit contradictorii față de Cuvântul Scripturii, pentru a‑și apăra totuși poziția care nu are niciun fundament scripturistic, vor fi nevoiți, pe de-o parte să nu „vadă” argumentele biblice ale sâmbetei, iar pe de alta să inventeze și să FABULEZE tradițional, prin încumetare omenească proprie, și astfel vor susține că duminica, ca zi a învierii, reprezintă „noua creație” ieșită de sub robia Legii sau că simbolizează „noua odihnă veșnică în Rai” ce ne va fi dăruită de către Mântuitor, prin comparație cu vechea odihnă a sâmbetei, care ar fi fost vremelnică etc., etc. Și tot așa! Vor fantasmagorisi, vor filozofa, vor suci, vor inversa și vor fabula care mai de care mai divers și vor ridica fabula dânșilor deasupra Cuvântului „lămurit” al lui Dumnezeu din propria lor Biblie!
(Exemplu: Pildele lui Solomon, Cap. 30, 5. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt lămurite, scut este El pentru cei ce caută la El scăparea., 6. Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te tragă la socoteală şi să fii găsit de minciună!, Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 14, 9. Aşa şi voi: Dacă prin limbă nu veţi da cuvânt lesne de înţeles, cum se va cunoaşte ce aţi grăit? Veţi fi nişte oameni care vorbesc în vânt., Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 4. Vă spun aceasta, ca nimeni să nu vă înşele prin cuvinte amăgitoare., 8. Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos.).
Rugați orice susținător al duminicii să vă indice în tot Noul Testament, unde Mântuitorul a abrogat sâmbăta în timp ce a instituit sau a poruncit duminica sau de unde reiese că ucenicii sau bisericile creștine primare țineau duminica ca nouă zi de odihnă. De Tradiția păgână din secolele primare, ca sursă a duminicii, nu știu sau nu le convine să vorbească (sau distorsionează și aici!), iar în Biblie nu vor avea ce să va arate pragmatic, clar, deschis și concret, nerămânându‑le decât să discrediteze cumva Cuvântul lui Hristos și al Apostolilor Săi (fie să‑l arunce în derizoriu, fie să‑l distorsioneze, să‑l denatureze, să‑i schimbe sau chiar să‑i anuleze importanța și înțelesul, fie să adauge sau să scoată de la acesta, cu de la sine încumetare filozofică moștenită), sau, pur și simplu, să nu vă răspundă deloc, eschivându-se!
Citate surse Catolice și Protestante:
“Puteţi citi Biblia de la Geneza la Apocalipsa şi nu veţi găsi un singur verset care să autorizeze sfinţirea duminicii. Scripturile obligă la păzirea religioasă a sâmbetei, o zi pe care noi n-o sfinţim niciodată.” – Cardinal Gibbons, The Faith of our Fatgers, pag 89 (108).
“Duminca nu se bazează pe Scriptură, ci pe tradiţie, şi este o instituţie evident catolică. Noul Testament nu menţionează explicit că apostolii au schimbat ziua de închinare, ştim asta din tradiţie.” – The New Revised Baltimore Catechism, 1949, pag. 139
’’Cei care au ca indrumator Biblia, israelitii si adventistii de ziua a saptea, au de partea lor dovezi unice, in timp ce protestantii biblici nu au nici un cuvant in apararea lor pentru substituirea sambetei cu duminica.’’ Catholic Mirror, September 9, 1893
Dr. William Frederick declară acelaşi adevăr istoric: „Neamurile erau un popor idolatru care se închinau la soare, iar duminica era ziua lor cea mai sfântă. Ei bine, ca să atragă oamenii în acest nou domeniu, se pare cât se poate de firesc, ca şi necesar, să faci din duminică ziua de odihnă a bisericii. La acest timp, era nevoie ca biserica fie să adopte ziua neamurilor sau ca să determini neamurile să-şi schimbe ziua. Să schimbi ziua neamurilor ar fi însemnat o jignire sau o piatră de poticnire pentru ei. Biserica putea să ajungă la ei mai uşor păstrându-le ziua.” – Sunday and Christian Sabbath – Duminica şi Sabatul creştin, pp. 169, 170.
Însă Domnul Dumnezeu („Părintele luminilor”), Care NU ESTE SCHIMBĂTOR, ne avertizează repetat, nici să nu adăugăm, nici să nu scoatem din Sfânta Scriptură (mai jos aveți ultimul avertisment biblic)!
(Exemplu: Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, Cap. 1, 17. Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându‑se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare., Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 22, 18. Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta;, 19. Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.).
Dar învățații, preoții și teologii noștri și ai majorității lumii creștine, de peste timp, au adăugat duminica în timp ce au scos sâmbăta! La fel au procedat (au adăugat și scos din/și de la Cuvânt, treptat în veacuri!) în numeroase alte privințe, rătăcind lumea de la Biblie, prin Tradițiile dânșilor! Mesajul BIBLIC mântuitor este complet, și tot ce nu a învățat Hristos și nu au practicat apostolii și ucenicii Săi, fiind suplimentat ulterior tradițional (nerăgăsindu-se în Sfânta Scriptură!), este supus erorii! Iar rezultatul rătăcirilor și smintelilor, este săvârșirea păcatului, împotriva Domnului! Discernământul grosului Lumii Creștine a fost cronic pervertit! VAI Omenirii încumetatoare! Căci, pe lângă batjocura Poruncii a 4-a, prin culte artificiale nefolositoare sau IDOLATRE, urâte Domnului, adăugate în timp de către bisericile apostate, culte de sorginte divers păgână dar îmbrăcate subtil în haine creștinești, majoritatea lumii creștine calcă în picioare și Poruncile nr. 1 și nr. 2 sau alte învățături scripturistice.
Dragilor, repet, dacă veți aprofunda veți constata că Biblia și duminica ca nouă zi de odihnă, nu pot încăpea în aceiași propoziție! Toate argumentele duminicii (arhidezbătute dealtfel, de către sâmbetiști!) sunt artificiale, omenești, filozofice, încumetatoare, nebiblice și anti‑biblice! Astăzi, este arhicercetată și arhirumegată problema, de mulți, mari și buni teologi, profesori și istorici, români sau străini, care implicit susțin veridicitatea sâmbetei. Iar în vremurile noastre, toate acestea pot fi accesibile tuturor, fiind chiar și la un click distanță. Scrieți, de exemplu, în motorul de căutare Google, sau pe site-ul You Tube etc. expresia „ziua soarelui – duminica” sau „Sol Invictus” sau „Cultul soarelui” sau „Istoria duminicii” sau „Mithraismul” etc. și în secunde veți găsi numeroase documentare, reportaje, articole diverse (în română, engleză sau alte limbi), care, odată parcurse, vă vor pune pe mari gânduri, prin argumentele biblico‑istorice aduse. Duminica ca nouă zi de odihnă nu reprezintă altceva decât apogeul Sincretismului divers (amestec de Creștinism cu Păgânism) ce caracterizează astăzi majoritatea lumii creștine aflată în apostazie aproape generalizată!
Citat, sursă ortodoxă:
„Sudura clericală între orfeism şi creştinism … – Astfel, a fost cu putinţă clerului orfic, trecând de azi pe mâine de la orfeism la creştinism, să transporte cu ei din orfeism în candidul creştinism o mare parte din cultul orfic, şi anume:
a). Clerul orfic, intrat din ordin şi deci fără asentiment sufletesc în creştinism spre a-l stăpâni şi a trăi din el, a început să practice creştinismul schimbând numele sărbătoririi zilei Soarelui în acela de „ziua Domnului” care zi a Soarelui era întâia zi a săptămânii. Astfel, s-a zis zilei Soarelui „ziua Domnului” sau „Dominica”. De aici a pornit prima nemulţumire printre acei creştini care, continuând tradiţia de la Iisus, aveau ziua de odihnă săptămânală după Evanghelie, adică nu prima zi a săptămânii, ci ziua a şaptea şi ultima a săptămânii. …” – Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 231.
Așadar, toți cei ce se învârt în jurul CIP-ului (pe care nu le recomandăm oricum!), vaccinului sau a ceva fizic similar, ca potențial Semn al Fiarei (și din nefericire, mulți pastori, preoți și teologi de astăzi, o fac, ei înșiși fiind în mare confuzie!), fără să identifice în timp util adevăratul Semn al Fiarei (Legea Duminicală), dezinformează masele populare largi, înspre dezavantajul tuturor și totodată, spre folosul diavolului.
CIP-ul, vaccinurile, cardurile, codurile de bare, pașapoartele biometrice, dispariția viitoare a banilor fizici, criptomonedele, introducerea probabilă a venitului minim garantat (de criză) ce vor determina dependența de sistem etc., etc., asigură doar înșelătoria și diversiunea, distrăgând atenția de la adevăratul Semn al Fiarei, reprezentând totodată “vehicule” utilizate în implementarea acestuia.
La Facerea Lumii, Dumnezeu a instituit Sabatul zilei a șaptea (sâmbăta) înspre mântuirea omului, la sfârșitul lumii, Satana va impune falsul Sabat, cel al zilei întâi (duminica), înspre pierderea omului! Legea omenească va veni împotriva Legii lui Dumnezeu, iar fiecare om va trebui să decidă de partea cui stă, respectiv, va trebui să decidă pe cine va urma și cui i se va închina: fie lui Dumnezeu (caz în care va urma Cuvântul Său cu orice preț!), fie Satanei (caz în care va urma Anti-Cuvântul!).
Ziua de odihnă nu este o zi ca oricare alta, ci este o zi de reflexie şi meditaţie asupra celor sufleteşti, închinată Domnului, o zi de cinstire a Domnului, o zi de legătură şi comuniune între om şi Creator, înspre salvarea, înspre mântuirea omului! Este o zi deosebită a timpului de calitate pe care omul trebuie să-l dedice Creatorului său!
Şi exact această comuniune, între om şi Creator, urăşte groaznic Satana, exact pentru ruperea acestei legături luptă disperat şi neobosit diavolul, înspre pierderea a cât mai multe suflete! De aceea, prin impunerea zilei lui false de odihnă, pentru nefericiţii ce-o vor accepta, rupe legătura acestora cu Dumnezeu, creându-şi propria lui legătură. Pentru că:
De cine asculţi, aceluia i te și închini!
(“changed to Sunday” = Sabatul Creatorului, „schimbat în Duminică”de către om; sun = soare, day = zi, Sunday = ziua păgână de închinare înaintea soarelui; „Wrong way, go back” = „Calea greșită, întoarce-te”)
Nu implantarea unui obiect fizic (pe care oricum nu trebuie să-l acceptăm!) afectează conștiința, ci încălcarea oricăreia dintre Poruncile lui Dumnezeu, încălcarea Legii Divine, în inima căreia stă poruncită sâmbăta, cu trimitere către Memorialul Creațiunii. Nu vă lăsați păcăliți nici de teologii ce își arogă parțial și preferențial mesajul biblic, susținând că Sabatul reprezintă doar semnul poporului ales, nu și al creștinilor, căci la Facerea lumii, când acesta a fost instituit, nu existau popoare, evreii apărând câteva milenii mai târziu. Iar dacă semnul este numai al evreilor, atunci și Hristos este tot numai al evreilor, nu și al lor!
Din nefericire, majoritatea confesiunilor creștine țin turmele în neputință și cu NIMICUL (în neștiință!), în vremurile de astăzi! Extrem de riscantă poziție! Apocalipsa este aproape ZERO pentru acestea, nedeținând deslușirea pragmatică a ultimelor profeții biblice, ba dimpotrivă, fiind ancorate în îngustimea unor falsuri moștenite ce vor favoriza pierderea de turme peste turme. Însă ar trebui să conștientizeze fiecare dintre noi, că, cel puțin în vremurile de sfârșit, NIMICUL poate fi echivalent cu ÎNTUNERICUL! Iar ÎNTUNERICUL nu poate determina salvarea de suflete în veșnicie, ci numai LUMINA („descoperirea”)!
Cum va fi posibil să fie înșelat grosul omenirii? Doar uitați‑vă la televizor. Deja sunt semnate tratate și acorduri, nu numai cu lumea creștină necatolică, dar și cu cea islamică (a doua religie, după Creștinism, după numărul enoriașilor), precum și cu celelalte religii non‑creștine ale lumii, Papalitatea străbătând și cuprinzând Planeta în lung și‑n lat! „Preasfinția” sa Papalitatea, maestră în viclenie complexă la scară globală, își face treptat jocurile malefice împotriva lui Dumnezeu, împotriva lumii și împotriva tuturor oamenilor, iar toți acești înșelați, dar cu putere asupra maselor, nu știu care mai de care cum s‑o sprijine, s‑o ajute, s‑o laude, s‑o lingușească etc., etc., în detrimentul sufletesc propriu. Reprezintă crudul adevăr!
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 13, 8. Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.)
Actualul Papă Francisc, „megastarul religios” al lumii, se dovedește a fi unul foarte energic și activ: este implicat în multiple activități și acțiuni complexe, se întâlneşte şi face „aranjamente” cu marii lideri religioşi și politici ai lumii, luptând puternic pentru unitate, globalizare, New World Order și în special pentru unitatea religiilor (a se urmări „marea mişcare ecumenică”, fără precedent, mișcare repusă pe tapet de către Biserica Romano Catolică, în secolul al XX-lea, în special după Conciliul Vatican II dintre anii 1962‑1965!) (Ecumenismul este o mișcare religioasă care urmărește reuniunea tuturor bisericilor creștine într‑una singură.). Agenda ascunsă a Papalității merge înainte cu mare viteză, afișând obiective de bună intenție! Astfel, în timp ce majoritatea lumii creștine pare că „doarme” și-i oarbă, Papalitatea luptă acerb și le pregăteşte terenul pieirii veșnice. Este trist şi grav! Fraţilor, să deschidem ochii în timp util, cât mai mulţi posibil cu putinţă! Căci ştim oricum din Biblie, că grosul, adică cei fără de rădăcină, din nefericire, vor muşca din înşelătorie!
Iar dacă vorbim de poporul nostru, în majoritatea lui ortodox, este și mai dureros: la nivel oficial central, nu pare să fie cineva interesat, neînvățând mai nimic concret în acest sens. În afară că se învârt și aceștia în jurul Cipurilor sau pașapoartelor biometrice etc. (asemenea unor confesiuni Protestante), nu știu să existe, pe acest subiect, ceva pragmatic și serios la ei. În schimb, și aceștia, ca dealtfel aproape toată lumea, bat mâna cu Vaticanul (atât la nivel religios, cât și laic!)! Aici aș îndrăzni la o oarecare comparație: japonezii, în istoria lor, la începutul epocii moderne, s‑au autoizolat complet pentru o perioadă mare de timp, până când s‑au întâlnit pe mare cu occidentalii. Ei, în bărci mici și primitive, din materiale rudimentare, același tipar de sute de ani, iar occidentalii în vapoare imense, din metal, dotate, foarte dezvoltați, mult înaintea lor. Când au văzut japonezii, s‑au speriat, s‑au redeschis și în câteva decenii, cu eforturi mari la nivelul națiunii, au recuperat marele decalaj, realizând greșeala făcută. Dragii mei, astăzi, în cea mai amărâtă și înapoiată barcă ce rătăcește pe mare, închistată în sine și care ține cu dinții de moștenirile tradiționale eronate, plutește Biserica Ortodoxă. Dacă dintre cârmacii acesteia nu se vor dezmetici în timp util, pentru reîntoarcerea strictă la Cuvânt și abandonarea reziduurilor satanice de peste veacuri, va fi vai și amar de grosul acestui popor.
Și referitor la unde ne aflăm noi astăzi,pe scara Istoriei acestui Pământ, în raport cu ultimele profeții biblice din Apocalipsa, rămase de împlinit în viitor, starea actuală a lumii și evenimentele din zilele noastre, ar trebui să ne pună pe mari gânduri. Mai ales că ambele Fiare (Papalitatea şi SUA) sunt deja sau par să se îndrepte cu paşi repezi spre deplinătatea puterii lor, iar „Anti‑Cuvântul” (doctrinele bisericești eronate) umple deja demult mapamondul. Dar, deocamdată, nu este impus prin lege civilă. Este ceea ce lipsește la acest moment. Doar atât! Lipsește SUPERCRIZA, dar se întrevăd deja și zorii acesteia. La această oră sunt deja mii de teologi (chiar și dintre cei ce nu stăpânesc deplin înțelegerea profețiilor apocaliptice), care nu exclud ca evenimentele finale să se întâmple în următorii zece ani. N-aș putea să exprim date concrete. Dar pentru că de acum înainte este posibil orice, oricând, ce se poate desfășura cu mare repeziciune, pentru a nu fi luați prin surprindere, bine ar fi să ținem pasul cu informațiile de interes actualizate permanent de către cei ce dețin deja explicațiile pragmatice ale profețiilor și să fim pregătiți cu inima și sufletește, pentru Dumnezeu, ASTĂZI!
Atenție însă la pregătirea proprie pentru Hristos, care nu trebuie să se întemeieze doar pe frica de iminența Legii Duminicale sau de orice alt potențial eveniment de rău augur, ci în primul rând pe schimbarea inimii, respectiv pe credință, respectul și ascultarea de adevăratele Porunci ale lui Dumnezeu, motivate de iubirea sinceră pe care trebuie să i‑o purtăm permanent Mântuitorului, pe Care Îl așteptăm cu nerăbdare, având “ o relație personală, proprie, nefăţarnică, directă, deschisă, permanentă, reală, ADEVĂRATĂ, VIE, imediată, cu Acesta! Fiecare creștin trebuie să-L primescă pe Iisus Hristos ca Mântuitor personal, ceea ce înseamnă să credem că El este Fiul lui Dumnezeu și că a murit la cruce pentru noi, în locul nostru, din cauza și pentru păcatele noastre, aducând ispășire veșnică și valabilă pentru iertarea lor.
De aceea, timpul de care mai dispunem reprezintă ocazia pentru pocăința și îndreptarea noastră temeinică, prin crucificarea eului și o slujire a semenilor noștri, bazate pe iubire sinceră. Fraţilor, în joc este salvarea sau pierderea pentru eternitate a sufletelor pentru care a murit Hristos la cruce! Nu este o glumă, ci chiar miza supremă a existenţei noastre pe acest Pământ! Iar fiecare suflet va fi salvat de către inima proprie pocăită predată Mântuitorului (în care trebuie să troneze, sincer şi cu adevărat, Domnul Iisus!) şi nu de o religiozitate formală, fără valoare în faţa lui Dumnezeu, care, din nefericire, caracterizează o mare parte a lumii creştine de astăzi. Căci starea de pocăinţă sinceră a inimii nu se atinge chiar uşor, pentru că nu suntem prea dispuşi să renunţăm la noi, să ne lepădăm de noi înşine şi să‑L urmăm întru‑totul pe Hristos!
Și nu cunoașterea Adevărului ne va salva, ci urmarea Lui, nu din frică de pedeapsă și nici doar pentru răsplată, ci din convingere, respect și iubire! Degeaba avem știință dacă n‑avem pocăință! Informația adevărată ajută însă RELAȚIA personală mântuiește!
Iar pentru a rezista în timpul supercrizei finale, pe lângă convertirea inimii (Pasul 1 – care este obligatoriu, cel mai important și fundamental!), este necesară locuirea la țară (Pasul 2), cât mai retras, asigurarea independenței resurselor elementare necesare vieții (Pasul 3), incluzând surse tradiționale de căldură, apă și cultivarea propriilor terenuri și depozitarea hranei, etc, evanghelizare puternică (Pasul 4), înspre salvarea altora, și pregătirea pentru primirea și ajutorarea lor (Pasul 5), a celor ce se vor dezmetici și întoarce la Dumnezeu, chiar în timpul necazului cel mare.
Realizez că pentru mulți pare șocant (așa a fost și pentru mine cu mulți ani în urmă), dar vă invit să aprofundați în oricare mod doriți și vă asigur că veți fi zdruncinați din temelii, dar cred eu, spre folosul vostru și al lui Dumnezeu, pentru că fiecare dintre dvs. puteți face mult bine. Pentru aceasta, rog lepădarea de orice orgolii și prejudecăți religioase moștenite și acordarea de șanse dvs., familiilor dvs., iar prin dvs., celor mulți, cunoștințelor etc., turmelor. Acesta este scopul acestei lucrări.
Rog iertarea îndrăznelii mele, aceea de-a vă aborda și scrie, nimeni nu este obligat la nimic, însă dacă prin intermediul acestor materiale sau oricum altfel, nu vom deschide ochii în timp util și nu vom acționa pe cale de consecință pentru Adevăr și nu ne vom supune Acestuia, mă tem că în ziua înfricoșătoarei judecați a Domnului Iisus Hristos, nu vom putea să spunem că n-am știut, rămânând fără de răspuns în fața Lui, Care probabil, nu va mai putea ierta.
Pe măsura trecerii timpului (în epoca globalizării, ecumenismului și informației instantanee, pe care o trăim deja!) vor fi tot mai mult predicate adevărurile elementare ale Mântuitorului, lepădate atâta amar de vreme de către majoritatea lumii creștine. Aceste adevăruri (printre care, cu precădere, va fi și adevăratul Sabat al zilei a șaptea!) vor ajunge în dezbatere maximă și pe buzele tuturor, în ultima generație de oameni, când Omenirea, pe fondul SUPERCRIZEI planetare complexe, sub pretexte de bună intenție (pentru „binele comun” ‑ soluţionarea crizei prin creşterea moralităţii lumii, prin creşterea moralităţii instituţiei familiei (celula de bază a societăţii!), prin acțiuni de protecţia mediului, prin lupta comună, a tuturor, împotriva schimbărilor climatice vizibil agravante, pentru pace globală, împotriva sărăciei, foametei, inechităţii distribuirii resurselor elementare, a problemelor sociale de pretutindeni şi nedreptăţilor, etc.), va fi înșelată și silită prin lege civilă la practicarea neadevărului, împotriva adevăratei Porunci a lui Dumnezeu referitoare la ziua de odihnă săptămânală și Memorialului Creațiunii.
Aceasta se va întâmpla înaintea iminentei reveniri a Domnului Iisus Hristos, Care va dărui mântuirea (Raiul) doar minorității ce, prin credință, indiferent de prețul plătit (suprimarea drepturilor, marginalizare, prigoană, chiar și pierderea vieții), nu se va supune dispozițiilor anti-biblice ale autorităților înșelate (ce vor lucra în slujba diavolului, în bună măsură, inconștient!).
Întrucât, ziua falsă de odihnă (duminica) a fost deja secular implementată (urmând a fi impusă – cu susținere din SUA, prin Lege, întregii Omeniri, la acel moment devenind Semnul Fiarei!), în detrimentul zilei adevărate de odihnă (sâmbăta)! Falsul Sabat, cel hotărât de om cu de la el încumetare (fiind vândut sau înșelat de Satana!), se va bate cu adevăratul Sabat, cel instituit de către Domnul Dumnezeu ‑ Creatorul, încă de la Facerea Lumii! Din nefericire, Biblia ne descoperă că majoritatea îl vor accepta, iar aceasta se va întâmpla pe fondul moștenirilor tradiționaliste omenești eronate ce prevalează Cuvântului lui Dumnezeu, al necunoașterii Scripturilor și Istoriei, al ignoranței și dezinteresului, al necredinței și înșelătoriei cronice complexe, al ipocriziei, mândriei și orgoliilor confesionale, al APOSTAZIEI aproape generalizate (dealtfel, profețită de însăși Biblia)!
Mulți credincioși sinceri, lideri și enoriași, lepădați de ei înșiși și de prejudecățile religioase eronate moștenite, vor deschide ochii și vor adera strict (măcar atunci!) la Cuvântul biblic al lui Dumnezeu, curat și simplu, abandonând filozofiile și doctrinele bisericești tradiționale false (generatoare de păcate doctrinare!), chiar dacă acestea sunt extrem de împământenite astăzi. Dezbaterile le vor folosi acestora spre mântuire. Iar cei ce se „trezesc” în timp util, către cel puțin trei lucruri trebuie să se sârguiască:
- Asimilarea informației biblice adevărate,
- Pocăința propriei inimi în raport cu cerințele adevărate ale lui Hristos și
- Propovăduirea adevărurilor scripturistice descoperite, maximum posibil cu putință, înspre salvarea altora.
În dar am primit, în dar să dăm! În acest sens, vă recomand, cel puțin, să distribuiți acest e-mail și materialele aferente nu numai colegilor și cunoștințelor dvs., ci unui număr cât mai mare.
În schimb, celor ce îl vor refuza sau nu-l vor asimila la timp și nu vor urma Adevărul pur biblic, dezbaterile le vor fi acestora spre mărturie, împotriva lor, în înfricoșătoarea Zi a Judecății Domnului Iisus Hristos.
Însă, Dumnezeu care este Iubire, nu obligă pe nimeni și fiecare va alege pentru sine. Mă rog Domnului ca dvs. să asimilați degrabă informațiile primite și să le folosiți intens și larg în interesul propriu dar și a celor mulți, pentru a fi de mare folos. De folos, în mod real, pentru Dumnezeu, căci pe mulți enoriași sau lideri religioși, comoditatea, ignoranța, confortul moștenit, celebritatea, îngustimea prejudecăților tradiționale moștenite, orgoliile și mândria îi fură cu pași mărunți, riscând să constate când va fi absolut târziu, pe de-o parte că n-au luptat pentru Adevăr și/sau n-au slujit pentru mântuire cu doctrinele dânșilor bisericești tradiționale, nebiblice și anti-biblice, iar pe de alta, că și-au luat plata aici pe acest Pământ, mulți alergând, fără a conștientiza prea tare, după avantajele acestei lumi efemere și/sau după aplauzele publicului și după propria glorie deșartă.
Mulți lideri religioși vor constata că au reprezentat o dezamăgire cruntă pentru Dumnezeu și o piatră uriașă de poticnire pentru propriile turme sau propriul popor. Așa cum acum 2000 de ani, bună parte a cărturarilor și Clerului evreiesc și conducerea sa nu L‑au primit și nu L‑au recunoscut pe Domnul Iisus ca fiind Fiul lui Dumnezeu – Mesia Cel așteptat, răstignindu‑L, smintind implicit grosul poporului evreu (care astfel a rămas iudaic (mozaic), nedevenind creștin!), atât pe parcursul trecerii veacurilor (pentru că „Istoria se repetă!”) dar mai ales la vremea sfârșitului lumii, bună parte a Clerului creștin și conducerea sa, au reținut și vor reține lumea de la Adevărurile lui Hristos, au smintit și vor sminti grosul populației Planetei. Însă nu toți, pentru că pe lângă cei care au făcut‑o deja, există speranța ca mulți alți prelați sincer credincioși să se dezmeticească în timp util, în aceste cazuri, beneficiind turmele păstorite de către aceștia.
Frați creștini din oricare confesiune, nu‑l lăsați pe Satana să aleagă în locul vostru și pentru voi, căci nu va fi bine! Pentru siguranța dvs., slujiți Dumnezeului Celor Zece Porunci și nu dumnezeului celor nouă sau opt porunci! Și abandonați „poruncile” neporuncite! Din nefericire, majoritatea lumii creștine de astăzi, sărbătorește Învierea săptămânal, în detrimentul adevăratului Sabat!
(Exemplu: Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 5, 3. Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele., A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 1, 9. Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul.,).
Înțelept este să alegem calea sigură, respectiv Poruncile existente ale Creatorului, toate Cele Zece! Pentru că Cele Zece Porunci nu sunt Cele Nouă, Opt sau Șapte Porunci + una omenească și nici „cele zece sfaturi” sau „cele zece recomandări” etc., ca să le tratăm noi superficial, trunchiat, schimbat, înlocuit, preferențial, la alegere, cu relativă indiferență sau chiar deloc, ci sunt Cele Zece Porunci ale Domnului Dumnezeu, de importanță capitală! Duminica nu există ca Poruncă Dumnezeiască, iar sâmbăta nu este relativă! Ci este Poruncă Dumnezeiască existentă, expresă, obligatorie, în vigoare, până la sfârșitul lumii acesteia și întoarcerea Mântuitorului!
(Exemplu: Isaia, Cap. 8, 20. Întrebaţi legea şi descoperirea! De nu vă vor vorbi asemenea cuvântului acesta, atunci nu-i lumină în ei., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 7, 7. Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti, Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 2, 4. Cel ce zice: L‑am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află.).
Domnul Dumnezeu transmite poporului Său, adică credincioșilor adevărați și sinceri din toate confesiunile creștine și de pretutindeni, un mesaj al separării (şi nu al „unirii în diversitate” – “Together” = Împreună!), al ieşirii din Babilon (al părăsirii doctrinelor bisericești false!) și respectiv al afilierii la „biserica rămășiței” (formată din cei „care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus”), cea care urmează întocmai și numai Biblia! Acest mesaj, își va găsi împlinirea maximă, în timpul vieții ultimei generații a acestui Pământ, când lumea va fi nevoită să se polarizeze în două tabere.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 12, 17. Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus., Cap. 14, 12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.).
Vestea rea este că majoritatea oamenilor care au trăit, trăiesc și vor trăi vreodată pe acest Pământ se vor pierde în veșnicie, din cauza propriei atitudini neinspirate (ignoranță, dezinteres, comoditate, egoism etc.) și, respectiv, din cauza propriilor alegeri (lipsa reală a legăturii cu Dumnezeu). Și nu în ultimul rând, din cauza apostaziei bisericilor tradiționale mamă și înșelătoriilor doctrinare, secular-milenare, învățate, practicate și apărate de către acestea, cu orice preț, erori care au făcut și vor face foarte mult rău turmelor, mai ales în ultima generație de oameni, cea de dinaintea revenirii Mântuitorului (cele mai pervertite confesiuni fiind tocmai cele ce se pretind pe sine a fi din începuturi și moștenitoarele învățăturilor apostolice!).
Foarte mulți dintre cei ce parcurg aceste lucrări sau altele similare religioase iau totul ca pe un roman, ca pe o poveste. De parcă nu le-ar aparține, nu i-ar viza și pe ei și n-ar fi și lupta lor. Nu procedați astfel, domnilor, pentru că este exact povestea dumneavoastră (nu numai a altora!), este povestea care, prin proprie alegere, vă va determina veșnicia! Pe de altă parte, se cunoaște prima reacție firească, eu însumi am experimentat-o: „…eu nu mă dezic și nu mă las de credința mea moștenită…” (fie că-i Catolicismul, Ortodoxia, Luteranismul, Baptismul, Evanghelismul, Iehovismul etc.). Domnilor, chiar dacă considerați că v-ați născut în biserica adevărată, din moment ce există și alți creștini din numeroase alte confesiuni cu doctrine opozabile, ce susțin fiecare, la rândul lor, că ei aparțin bisericii adevărate, înțelept este să nu rămâneți în necunoaștere și ignoranță, ci, sărind peste barierele tradiționale și bisericești moștenite, să vă cercetați în profunzime doctrinele propriilor confesiuni, pentru a va asigura că nu sunteți pe căi greșite.
Apoi, bine v-ar prinde să cercetați și doctrinele opozabile, ale celorlalți din alte confesiuni, măcar cele importante, principiale. În permanență, raportați totul, dar TOTUL, la unica Biblie a Omenirii (în primul rând!), la Istoria lumii și nu în ultimul rând, la firescul din inima dvs.. Dacă veți face acestea, majoritatea dintre dvs. veți fi repede zdruncinați din temelii și veți constata că, deși se pretind a urma întocmai Biblia, între Cuvântul lui Dumnezeu surprins în Cartea Sfântă și învățăturile bisericii pe care până mai ieri o urmați orbește, există diferențe cutremurătoare! Satana n-a stat cu mâinile-n sân niciodată, și cu atât mai puțin în aceste două milenii de Creștinism, câmpul principal de acțiune al diavolului fiind așa-zisa „Sfântă Tradiție” de peste veacuri, care în realitate, în mare măsură nu este complementară Bibliei, așa cum se străduiesc bisericile adepte să ne-o prezinte, ci contrară Cuvântului lui Dumnezeu!
Şi eu m-am născut ortodox, dar am constatat că unele dintre doctrinele Bisericii proprii nu au fundament scripturistic, ci dimpotrivă! Limbajul prezentului mesaj este dur, dar cred că surprinde Adevărul declarat al lui Hristos din Biblia dvs., din Biblia Omenirii! Și nu cred că mai sunt vremuri în care să ne permitem să mângâiem minciuna pe creștet. Minciuna din spatele omului trebuie urâtă, şi nu omul înşelat de minciună! Pe om trebuie să-l iubim și să-l ajutăm să iasă de sub robia minciunii și erorilor, prin acțiuni de cunoaștere a adevărului strict biblic (sau măcar prin rugăciune – dacă el sau conjunctura nu ne permit mai multe). Adevărul trebuie strigat în gura mare și nu minciuna apărată cu orice preț, de dragul moștenirilor sau din oricare alte cauze.
Nici mie nu-mi este plăcut, pentru că cu această lucrare mi-am pus lumea tradițională în cap. Dar mă tem că nu avem de ales! Nu este uşor să ieşi dintr‑un sistem şi să recunoşti că ai greşit, dar dacă n‑o faci, rămâi în Babilon! Și oricine, preot, lider bisericesc sau simplu enoriaș etc. care va alege neînțelept și neinspirat să rămână în Babilon, va plăti prețul pierzării veșnice a propriului suflet! Cu Cuvântul Domnului Dumnezeu nu este de glumit, iar Acesta nu se lasă batjocorit!
(Exemplu: Deuteronomul ‑ A cincea carte a lui Moise, Cap. 5, 32. Şi să le zici: Vedeţi, să vă purtaţi aşa cum v‑a poruncit Domnul Dumnezeul vostru şi să nu vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga!, Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 6, 7. Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.).
(conforting lies = minciuni confortabile; unpleasant truths = adevăruri inconfortabile)
Căci nimeni nu poate „să slujească la doi domni”, nimeni „nu poate să slujească la doi stăpâni”, „lui Dumnezeu şi lui mamona”, iar cine crede că o poate face, se înşeală amarnic!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 6, 24. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona., Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 10, 21. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor.).
Și, din nefericire, doctrina duminicii nu reprezintă nici pe departe singura eroare bisericească! Este însă una fundamentală, ce va avea un impact DEZASTRUOS înspre pierderea a numeroase suflete, dintre cele nerâvnitoare, neînțelepte, fricoase, comode și/sau fățarnice etc., ce nu au curajul să caute ele însele Adevărul și să se alipească de Acesta indiferent de sacrificiile necesare, preferând și alegând greșit calea largă și ușoară, conformându-se sistemului și urmând creatura slabă și înșelată în loc să-L urmeze pe Creator!
Un grup minoritar, inclusiv cu prețul vieții, va sta de partea Poruncilor lui Dumnezeu, a Cuvântului biblic al Acestuia, bazându-se numai pe un „Aşa zice Domnul:…” biblic, pe ce „SCRIS ESTE” („stă scris”), asemenea Mântuitorului ispitit de diavol în pustie (Care, la rândul Său, a citat din Scriptură! – a se vedea Matei 4.1-11), iar restul, majoritatea, va sta de partea filozofiilor tradiționale seculare omenești eronate, a semnelor şi minunilor, a miracolelor înșelătoare, a poruncilor omeneşti false ale bisericilor etc., ce folosesc Satanei, care vor înlocui suportul scripturistic. Un grup va păzi adevăratul Sabat, onorându‑L pe Creator (…se va închina “Celui ce a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor” – Apocalipsa – Cap. 14, 7 – a se observa corelația cu Porunca a Patra!), iar celălalt (cel înşelat!) se va conforma Sabatului contrafăcut ce va fi impus Omenirii prin lege civilă, şi astfel îl va onora pe Satana – Contrafăcătorul și Arhiamăgitorul pierdut (împârtășind implicit, la venirea Mântuitorului, soarta pierzării veșnice a acestuia!).
Citat sursă ortodoxă: „…să nu treceţi peste ce e scris.”
Surse: Ap. Pavel (I Cor. 4.6. p.m. – Biblia Sinodală – 1991)
Totodată, duminica, pentru că nu poate fi acceptată în cadrul Celor Zece Porunci, reprezintă un impediment fundamental pentru poporul evreu de astăzi (necreștin, rămas mozaic dar păstrând sâmbăta!), ce nu-i lasă pe aceștia să deschidă ochii și implicit să-L recunoască pe Iisus ca fiind într-adevăr Hristosul – Mesia cel profețit de zeci de ori în Biblia ebraică (VT) și mult așteptat de către ei înșiși!
Astfel, vă rog să găsiţi timpul pentru a verifica informaţiile primite, cu Biblia și Istoria, la care vă invit să reflectaţi profund, pentru a lua deciziile favorabile dvs. în eternitate! Mai jos, aveți anexate câteva dintre extrasele lucrării mele, de cel mai mare interes, pe care vă recomand să le parcurgeți în următoarea ordine:
4. Identitatea Antihristului Apocaliptic – nr. pagini: 88 (A4)
Mult mai multe detalii, explicații și argumente biblice și istorice precum și citate teologice privind identitatea Celor Două Fiare apocaliptice, a Babilonului Creştin și Semnului Fiarei, găsiți în lucrările atașate și/sau în lucrarea intitulată „Semnul Fiarei” – versiunea integrală, sau în lucrarea intitulată: „Neputințele doctrinelor bisericești tradiționale false”, ce vizează cu precădere aceste subiecte.
Încă o dată, rog din toată inima să găsiți resursele să parcurgeți aceste materiale, pentru a înțelege mesajul lor, ce se poate dovedi a fi de importanță sufletească vitală, pentru totdeauna. Înspre folosul dvs. și prin dvs. al multora! Aici nu este vorba de vreo teorie a conspirației, ireală, nefundamentată și fără de sens și rost, ci despre salvarea în veșnicie prin evitarea înșelătoriilor și urmarea Adevărului, de către cei interesați, prin înțelegerea pragmatică a profețiilor din Apocalipsa!
Spor! Cu mult drag!
P.S.: Recomand tipărirea materialelor pentru a fi parcurse mult mai ușor. Pentru orice suplimentar, vă rog să mă contactați prin e-mail sau la telefon: 0746093149. Și repet, puteți distribui materialele cui doriți și chiar vă recomand și vă rog s-o faceți! Împărtășirea adevărului este chiar o datorie a oricărui creștin sincer, ce decurge din iubirea purtată lui Hristos!
Dumnezeu să ne lumineze, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi toţi!
Ianuarie 2021, Doctor inginer Cîrstian Dragoș George